Workshop 'Kids Astronomical Summer'

23 June 2017

Formular de înscriere

Acord partental

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu KidSmart® organizează în data de 23 iunie 2017 - ATELIERUL “ Vara astronomică pentru copii”, dedicat copiilor cu vârste între 4 și 8 ani.

Pornind de la bolta cerească la corpurile cerești, planete și galaxii, copiii vor explora diversitatea lumii care ne înconjoară și vor putea să observe cerul, să descrie ziua și noaptea și să denumească corpuri cerești din sistemul solar. De asemenea vor putea să își fixeze în vocabular termenii noi: sistem solar, orbită, constelație, comete cratere, eclipsă, solstițiu, gravitație.

Obiectivele atelierului educațional sunt dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și abilităților de gândire logică și critică prin intermediul noțiunilor legate de Univers.

KidSmart® România, primul centru educațional prietenos dedicat educației pentru dezvoltarea abilităților fundamentale ale copiilor folosește ca metodă de lucru: învățare directă. Fiecare informație nouă, cuvinte-cheie, noțiuni din domeniul astronomiei vor fi explicate, demonstrate și înțelese prin intermediul activităților practice, experimentelor, muzicii, jocurilor de rol, centrelor de explorare, proiectelor artistice și activităților în echipă.

Evenimentul are o durată de 60 de minute pline de activități captivante și intense și va fi împărțit în două grupe:

Grupa 6 – 8 ani: 16:30 – 17:30  

Grupa 4 - 6 ani: 18:00 – 19:00  

 

Evenimentul are loc la noul sediu ISF din Strada Popa Petre, nr. 24, sector 2, București.

Participarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile din sală, în ordinea înscrierii. Vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa Dvs până la data de 21 iunie 2017 – persoană de contact Andreea Petrache, e-mail: andreea.petrache@isfin.ro, telefon 0758.491.984.

 

        Vă așteptăm!

 

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...see all

Revista de Studii Financiare

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul ...see all

Master de tehnici actuariale

The Insurance Distributor Manual has been published

The Institute of Financial Studies and specialists in the insurance market have developed and published the Insurance Di...see all

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Actiune plantare - editia a doua

ISF organizeaza vineri 29 martie 2019  a doua editie a actiunii de ecologizare a padurilor, urmand astfel sa plante...see all

Ectranz

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...see all

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și